Terapie de grup pentru depresie


Clover

Cei care suferă de depresie au tendinţa de a se izola de ceilalţi şi cred că sunt singurii care trăiesc această experienţă. Prin urmare, se pot simţi ruşinaţi ori vinovaţi de ce li se întâmplă şi încearcă să ascundă ori îşi neagă propriile trăiri. Pe de altă parte, ei cred că nu mai au voinţa şi puterea de a merge mai departe. Grupul de terapie este locul potrivit şi sigur pentru a discuta şi a învăţa cum să treacă peste aceste bariere, nu singuri ci împreună cu ceilalţi.

Grupul de terapie pentru depresie se adresează celor care au fost sau sunt diagnosticaţi în prezent cu depresie şi este coordonat de către doi psihoterapeuţi cu experienţă în tulburări afective,  specializaţi în psihoterapii cognitive şi comportamentale. Grupul foloseşte metode şi tehnici validate ştiinţific pentru a antrena participanţii în discuţii şi exerciţii care să-i ajute în identificarea factorilor care contribuie şi menţin starea depresivă. Terapia de grup se focalizează pe rezolvarea problemelor emoţionale/cognitive/comportamentale şi dezvoltarea abilităţilor de a face faţă acestora.

Ĩntâlnirile se desfăşoară săptămânal, în fiecare zi de miercuri de la ora 18.00 la 19.30. Acestea vor începe din momentul în care se formează grupul. Discuţiile sunt confidenţiale şi nu depăşesc cadrul grupului, care va fi un grup închis cu maxim 8 participanţi. Vom avea 12 întâlniri pe parcursul a 3 luni, iar cei care se înscriu este de preferat să ia în calcul acest aspect asumându-şi participarea la toate şedinţele grupului, pentru progresul şi efectul benefic al terapiei.

Cu ce mă ajută terapia de grup?

  • îmi arată că nu sunt singur, conectându-mă cu alţii cu experienţe similare
  • mă învaţă cum să mă descurc cu starea mea, cum să identific ce mă ţine pe loc şi îmi arată metode practice pentru a ieşi din aceasta
  • îmi oferă un loc sigur pentru a putea vorbi despre ce simt sau doar pentru a asculta ce simt alţii care sunt într-o situaţie similară
  • îmi oferă suport profesional bazat pe studii ştinţiifice cu rezultate concrete
  • îmi oferă feedback permanent şi îmi urmăreşte progresele pe care le fac, ajutându-mă să-mi redescopăr motivaţia şi puterea interioară

FORMULAR DE ĨNSCRIERE GRUP

Datele d-voastră sunt şi vor rămâne confidenţiale şi nu vor fi folosite sub nici o formă în alte scopuri decât cele pe care ni le propunem împreună în cadrul grupului.

Organizatori şi coordonatori:

psiholog Carmen DIŢIU – psihologie clinica, psihoterapie

                                                    tel: 0730789897

psiholog Maria HOSU –     psihologie clinica, psihoterapie

                                                    tel: 0741076421

Picture1

 

Eu, autorul…


13726843_509600765895367_706947608278045581_n

Ce rol ne dorim să jucăm în propria viață? Vrem să fim autorul sau doar un caracter în piesa altcuiva? Joseph Campbell spunea că marea întrebare este dacă eşti capabil sa spui da din toată inima aventurii tale – să fii eroul poveştii tale de viață. Nu contează dacă eşti pregătit sau nu pentru că nu vei fi pe deplin niciodată. Important este să te decizi să trăieşti tot ce va apărea la un moment dat în calea ta. Iar disconfortul va veni, pentru că rănile sufleteşti apar tot timpul şi nu există om care să nu fi trecut prin ele. Intoleranța fizică şi emoțională ne face să ne disociem de povestea noastră în încercarea de a ne proteja de durere. Este un mecanism de apărare inconştient ce ne ține la distanță de sentimentele noastre iar procesul de întelegere şi vindecare nu poate avea loc.

Primul pas este să recunoaştem că simțim ceva şi să fim curioşi asupra acestui fapt. Să manifestăm interes față de trăirile noastre şi să nu preferăm refularea în locul asumării. Apoi să fim curioşi şi să ne punem întrebări: de ce mă comport aşa, ce se întâmplă cu mine, ce simt acum? Ştim ce legătură puternică există între emoții, gânduri şi comportamente cum ele se declanşează şi se potențează reciproc dezvoltând cu timpul tipare de reacție şi scheme cognitive care ajung să se transforme exact în autorul care scrie povestea noastră. Dacă nu suntem curioşi în ce priveşte propria existență si nu avem dorința de a întelege ce se întâmplă cu viața noastră şi de ce, atunci aceste scheme vor controla şi vor dicta rolul pe care-l va juca personajul meu.

Primul care reacționează în fața unei emoții este corpul, care ne face să ne închidem sau să evităm conflictul, fiind setat să ne protejeze, adică să lupte sau să fugă. Apoi urmează negarea emoțiilor greu de suportat în speranța că ele vor dispărea de la sine pentru că nu ştim ce să facem cu disconfortul si vulnerabilitatea. Instinctual fugim de durere şi pretindem că nu s-a întâmplat nimic. Ne izolăm de ceilalți sau proiectăm asupra lor suferința noastră îndepărtându-i astfel de noi exact în momentele în care am avea mai multă nevoie de ei.

Nu există autocunoaştere şi întelegere, a noastră şi a celorlalți fără dorința de a cunoaste şi întelege propriile emoții. Pentru că asta ne face umani, fără ele suntem goi şi lipsiți de sens.

Pentru că vreau…şi pot!


plant-BetterBalance-Growth

Cum ar fi să-ţi începi fiecare zi cu o intenție !

De cele mai multe ori ziua începe fără să ne gândim foarte mult cum ne-am dori să se petreacă ea. Ne grăbim să ieşim pe uşă într-un mod automat şi apoi reacţionăm şi reacţionăm şi iar reacţionăm. Dar dacă lucrurile ar sta altfel? Dacă ne-am trezi gândindu-ne cum anume să fie ziua de azi? Cum intenţionez eu să o trăiesc?

Şi când spun intenţie mă refer la setarea unei motivații care să se găsească în spatele fiecărui gând, gest ori acțiune a mea, pe parcursul întregii zile. Ştim din neuroştiinţe că din perspectiva creierului, când acționăm fără o intenție anume, conducerea o preia creierul mic, mai exact zonele responsabile cu impulsurile rapide bazate mai mult pe inconştient. Zonele frontale, cele care sunt responsabile de acțiunile noastre conştiente, care sunt mai lente dar mult mai înțelepte, au nevoie de îndrumare, de o comandă pentru a acţiona în consecinţă. Astfel, setând o intenție, stabilim o legătură între gândirea conştientă şi centrul emoțional primar şi impulsiv al nostru, care, spre norocul nostru se ocupă, pe lângă prioritizarea supraviețuirii noastre şi cu recompensa, conectarea şi relaționarea, identitatea de sine, sensul sau convingerile noastre. Ori, această punte de legătură ne ajută să fim mult mai conştienți şi alerţi când vine vorba despre ceea ce facem sau gândim, de ce facem anumite lucruri sau cum le-am putea îmbunătății ca ele să funcționeze mai bine. Puntea asta de legătură ne face să fim prezenţi pe deplin în viaţa noastră.

Este bine ca această intenție să se stabilească în primele ore ale dimineții, după ce-am deschis ochii şi ne-am început ziua. Ca să-ţi fie mai uşor pentru început, poţi urma paşii de mai jos:

  1. Stând culcat în pat sau aşezat pe un scaun, începe prin a fii conştient de coloana ta vertebrală. Asigură-te că ea este dreaptă, dar nu rigidă.
  2. Inspiră adânc de trei ori, cu profunzime, hrănind întregul corp cu oxigen, inspiră pe nas şi expiră pe gură. Apoi lasă pur şi simplu respirația să se aşeze în ritmul ei propriu, tu doar urmăreşte-o cum ridică şi coboară abdomenul.
  3. Întreabă-te: care este intenția mea pentru ziua de azi? Cum îmi propun să fiu eu azi pentru a lua tot ce este mai bun din cele 24 de ore care mă aşteaptă? Ce calitate a minții mele îmi doresc să o cultiv? De ce am nevoie pentru a avea grijă de mine mai bine? Dacă apar momente mai dificile cum pot să fiu mai plin de compasiune în ce priveşte persoana mea sau pe ceilalți? Cum as putea să mă simt mai conectat şi mai împlinit?
  4. Setează-ți intenția pentru ziua care începe: de exemplu, azi voi fi bun cu mine; azi voi fi mai răbdător cu ceilalți; azi voi fi mai generos, mai perseverent, mai ancorat în momentul prezent, azi voi mânca sănătos, mă voi bucura sau orice altceva consideri tu că este important pentru tine.
  5. Pe parcursul zilei verifică! Îți respecți intenția de dimineață?
  6. Iar apoi urmăreşte pe masură ce devii mai conştient de intenția ta, modul în care se schimbă calitatea comunicării, relațiile sau dispoziția ta.

Şi cel mai important…zâmbeşte, pentru că vrei şi poţi !

 

Este cineva acolo, înăuntru?


13511061_1317456014948942_1012116343812108071_n

De câte ori ni se întâmplă să nu fim atenţi la ceea ce facem? Să trecem pe lângă…pe lângă fericirea noastră, pe lângă micile lucruri simple şi aparent neimportante. De fiecare dată când ni se vorbeşte şi nu ascultăm ce ni se spune, când suntem absenţi, cu gândul în altă parte. Sau când mergem undeva fără să ne gândim, automat, în puterea obişnuinţei, parcă într-o altă realitate, lăsând atâtea momente unice să treacă pe lăngă noi. Clipe minunate, esenţiale, ca acele duminici în care ne gândim deja la ziua de luni, fără să profităm să ne odihnim sau pur şi simplu să nu facem nimic, doar să fim…

Aproape toată viaţa noastră ia obiceiul ăsta, să se scurgă în afara noastră, pe lângă noi, iar noi o urmăm adormiţi, câteodată încercând să adunăm bucaţi din ea, colecţionând fotografii sau amintiri răzleţe ale unor clipe când am fost în sfârşit prezenţi acolo.

Nu există timp pierdut ci doar timp trăit. Uneori nu facem nimic, dar trăim mereu. Să nu uităm că asta este o şansă care ne-a fost dată şi la fel, o experienţă ce ne va fi retrasă  într-o zi. Ĩn loc să ne dorim mereu să fim în altă parte, să fim aici. Pe deplin. Când nu pot să fac ceva anume, ceva ce poate îmi doresc dar nu se întâmplă, pot să fiu pur şi simplu, să fiu aici, să fiu ceea ce sunt.

Meister Eckhart spunea aşa de frumos că “Dumnezeu ne face adesea vizite, dar în cea mai mare parte a timpului, nu suntem acasă.”

Este cineva acolo, înăuntru?

 

Nevoia de noi


GAF15_l

“Ce gânduri vă trec acum prin minte”?,  îmi întreb de multe ori clienţii care vin la cabinet. Ĩi întreb atunci când îi surprind cu privirea pierdută, rătăcind pe undeva, prin hăţişurile minţii lor. Nu îi întreb la ce se gândesc, pentru că ei nu se gândesc la ceva anume, sunt doar prinşi în vârtejul gândurilor lor. Atunci se opresc şi mă privesc oarecum surprinşi de întrebare. Unii îşi conştientizează stările sufleteşti în acel moment, alţii îşi dau seama că s-au lăsat duşi de valul ruminării, obiceiul acela pe care toţi îl avem, de a relua la nesfârşit aceleaşi gânduri sau evenimente din viaţa noastră.

Cei mai mulţi dintre noi rareori reuşim să ne conectăm cu noi înşine, să păstrăm un moment de tăcere în care doar să fim şi atât. Prea multe lucruri care ne distrag şi prea puţin antrenament. Cu toate acestea, avem nevoie să privim înlăuntrul nostru, avem nevoie să ne rezervăm un timp pentru a reflecta la viaţa noastră conştient. Avem nevoie să dăm un sens existentei, nu doar să o umplem. Sigur, câteodată să ne cunoaştem înseamnă să fim dezamăgiţi de noi înşine, înseamnă să pierdem iluzii dragi care ne-au însoţit de-a lungul anilor. Dar asta nu înseamnă să ne depreciem ori să fugim negând ce tocmai am descoperit.

Introspecţia ne deschide ochii, iar momentele de suferinţă sunt cele care reuşesc să ne aducă cel mai puternic aproape de noi.

Nu e uşor să reflectezi la tine însuţi dar e vital să fii capabil să-ţi pui întrebări despre tine, despre motivaţiile tale, despre coerenţa ta. Cine eşti tu şi de ce faci ceea ce faci? De ce te trezeşti dimineaţa? Ce te face fericit şi ce te îndurerează? Ce resort minunat din interiorul tău te ajută să te ridici de fiecare dată? Asta se numeşte conştiinţă reflexivă, aptitudinea de a te întreba, de a te autoanaliza şi apoi de a căuta să te înţelegi.

Fără înţelegerea propriei fiinţe va fi greu să ajungi la ceilalţi. Iar oamenii, fiecare dintre noi în parte înseamnă mai mult decât vedem dimineaţa când ne uităm în oglindă. Ĩnseamnă gânduri, emoţii, senzaţii, sentimente, stări sufleteşti. Ĩnseamnă apoi relaţii, cuplu, prieteni, grupuri, societate umană.

Aşa că, data viitoare când vă surprindeţi pierduţi în gânduri, decât să desfaceţi firul în patru de o mie de ori şi într-o o mie de feluri diferite ori să vă tot întrebaţi “de ce mi se întâmplă mie asta”, mai bine vă opriţi, respiraţi profund de câteva ori şi vă priviţi cu ochii unui copil curios care descoperă lumea. Pentru că lumea aia sunteţi voi.

 

Rânduri de weekend – R.A.I.N.


298073_649780185038825_600076262_n

Te simţi copleşit? Aminteşte-ţi de R.A.I.N.

Acronimul R.A.I.N. a fost prima dată introdus de Michele McDonald în urmă cu 20 de ani şi este un instrument uşor de folosit în practica mindfulness.
Ce este mindfulness? Este efortul delicat de a fi prezent în permanență alături de propria experință. Ĩnseamnă observarea gândurilor, emoțiilor ori senzațiilor tale, de la distanță, fără să te laşi prins în vârtejul lor, în timp ce eşti pedeplin conştient de ele şi de ce se întâmplă în jurul tău.
Mindfulness te invitã sã te opresti, sã respiri, sã observi şi sã te conectezi cu experienţa ta interioarã. Te învaţă cum să nu te identifici cu gândurile, emoţiile, situaţiile din viaţa ta, cum să le observi fără să le judeci, arătând compasiunepentru propria persoană şi pentru ceilalţi. Şi nu în ultimul rând, te învaţă cum să te accepţi pe tine şi ce se întâmpla în juru tau, nu cu indiferență sau resemnare ci cu demnitate, bucurie deschidere spre nou şi recunoştință.      

R. recunoaşte ce se întâmplă.
Fii conştient în fiecare moment de gândurile, emoţiile, senzaţiile tale şi de felul în care te afectează ele. Suntem în permanenţă în război cu noi înşine prin vocea interioară ce ne critică, ne luptăm cu sentimentele de ruşine, frică, depresie. Ce aduce această luptă ?
A. acceptă. Simplu, permite acestor gânduri sau emoţii să fie acolo. De obicei când trăim ceva ce nu ne place reacţionăm în trei moduri: ori judecăm ce trăim, ori rămânem blocaţi în emoţie, ori ne concentrăm atenţia în altă parte. Prin acceptare, recunoaştem că ele deja sunt acolo şi facem loc înţelegerii lor.
I. investighează, cercetează ceea ce trăieşti, ceea ce ţi se întâmplă. Fii curios şi explorează; poate ai vrea să te întrebi: Oare ce anume din ce trăiesc acum necesită atenţia mea? Ce cred acum? Cum simt experienţa asta, cum se reflectă ea în corpul meu?
N. nu judeca. Fii doar conştient fără să te critici sau să adaugi judecăţi de valoare experienţei tale. Aşa o poţi vedea cu adevărat. Fă asta cu iubire si compasiune.

“Există întotdeauna un spaţiu între orice stimul şi răspunsul său, iar în acest spaţiu se găseşte puterea şi libertatea noastră.

Victor Frankel

Picture1

Randuri de weekend – Calea

Randuri de weekend – Calea


10690295_726005757437308_8831226491394760965_n

Exista doar o singura cale de a obtine fericirea de durata. Este usor: fii fericit.

Oamenii sufera. Suferinta este universala si toti ne confruntam cu ea. Ne luptam cu diferitele ei forme: emotii si ganduri dificile, amintiri neplacute, impulsuri sau senzatii nedorite poe care le avem. Ne gandim la ele, ne ingrijoram din cauza lor, le resimtim si le anticipam. Si totusi, suntem capabili de a merge mai departe in ciuda celui mai dificil trecut. Continuam sa ne iubim unii pe altii desi suntem constienti ca putem fi raniti. Facem planuri de viitor desi stim ca intr-o zi vom muri si imbratisam idealuri chiar daca uneori ne pierdem sensul. Cateodata stim cum sa fim prezenti, motivati si angajati. Cateodata intelegem ca raspunsurile nu se gasesc niciodata acolo, afara, ci aici, in sufletul nostru, asteptand sa fie descoperite.

Toti avem o filozofie proprie de viata, chiar daca nu ne-am definit-o asa, care se reflecta in parerile noastre despre lume, oameni sau intamplari. Reactionam la ce se intampla in functie de ea si o putem observa cel mai bine in felul in care ne afecteaza diferite situatii. 
Fericirea este peste tot si ne asteapta. Nefericirea este si ea peste tot asteptand la fel. Reactiile noastre o vor alege pe una sau pe cealalta.

„Daca stii intr-adevar sa traiesti, cum poti sa-ti incepi ziua mai bine decat cu un zambet?…Zambetul te ajuta sa-ti Imbratisezi ziua cu bladete si intelegere…

Zambeste cu intreaga ta fiinta.”

Thich Nhat Hanh

Să mă bucur oare?…mai bine nu…


12249898_910898805654611_7339878478682480985_n

A te simţi bine cu tine este o artă şi ca orice artă, se învaţă şi se cultivă prin exerciţiu şi practică zilnică, până când devine un obicei.

Vreau să trăiesc fericit şi să mă bucur de fiecare clipă–iată un mod sănătos de a începe o nouă zi !

Pentru că fiecare dimineaţă aduce cu ea o nouă poveste iar tu eşti cel care îi dă viaţă. Tu alegi ce scrii pe pagina albă şi curată ce îţi este oferită în fiecare zi. Poţi să faci asta cu entuziasm şi bucuria unui nou început ori poţi să mâzgăleşti şi să rupi foaia, furios că nu ţi-a fost dată gata scrisă, pentru că tu nu ai chef acuma să te ocupi de prostii. Tu ai lucruri mai importante de făcut, cum ar fi să stai să-ţi rumegi nefericirea sau să numeri încă o dată toate lucrurile pe care le-ai avut şi le-ai pierdut; sau poate mai bine te apuci să te gândeşti la alea pe care nu le-ai avut niciodată să fii sigur că îţi ajunge toată ziua, că sunt multe şi mărunte şi toţi le au numai tu nu. Şi tare mult ţi le-ai dorit dar universul ăsta nu a vrut nicicum să ţi le dea că are el ceva cu tine, te-a ţinut minte dintr-o altă viaţă iar acuma te-a prins la înghesuială iar tu n-ai ce să-i faci că doar n­-o să te pui cu ditamai destinul. Asta-i viaţa ta fără noroc, lasă că au alţii mai mult decât le trebuie, iar tu, care eşti aşa bun la suflet şi generos şi deştept, nu ca ăia care-s proşti şi nenorociţi, tu, n-ai nimic din ce meriţi; pentru că meriţi fireşte şi ţi se cuvine aia şi aialaltă dar nu faci mai nimic să le ai că nu te lupţi tu degeaba cu soarta. Şi uite aşa, pe nesimţite, pagina ta frumoasă şi albă se înnegreşte repede, se şi rupe pe alocuri pentru că o apeşi cu furie, iar la sfârşitul zilei eşti obosit şi supărat pe viaţa asta care te-a nedreptăţit. Dar este oare aşa? Ea ţi-a dat o nouă dimineaţă, o nouă zi proaspătă şi curată ce se întinde în faţa ta. Ce-ai ales să faci cu ea?

Vorbind la modul general, nimeni nu te poate face să te simţi sau să te comporţi într-un anumit fel. Poţi să răspunzi unei situaţii de viaţă cu responsabilitate ori pur şi simplu poţi să reacţionezi orbeşte la ea. Ĩntotdeauna ai alegerea asta şi sunt momente când este singura alegere pe care o ai. Tocmai de aceea e aşa de important să ştii că tu eşti responsabil pentru ce se naşte în sufletul tău.

Aşadar, alege să trăieşti conştient, cultivă şi îngrijeşte-te de binele tău interior până când bucuria de-a scrie o nouă filă în cartea vieţii tale devine un obicei.

Iar când îţi greu şi te simti copleşit de ce se întâmplă în afara ta, aminteşte-ţi ce spunea Camus:

“ Ĩn plină iarnă, am învaţat în sfârşit, că în mine sălăşluieşte o vară eternă.”

LOGO-Carmen 2015

Contact


12065624_917377425007851_752118699327018650_n

Suntem creaturi sociale. Dezvoltarea  materiei cenuşii din cele doua emisfere prefrontale a dus la dobândirea limbajului şi abilităţilor emoţionale necesare pentru legături sociale puternice, iar dorinţa noastră interioară de a ne conecta unii cu alţii ne-a jutat să supravieţuim şi să evoluăm de-a lungul secolelor. Când reuşim să ne lăsăm deoparte fricile, frustrările, propria nefericire pe care o ducem cu noi şi ne lăsăm antrenaţi în dorinţa de a ajuta, de a simţi ce simte celălalt şi a empatiza emoţional cu omul de lânga noi, atunci prosperăm. Pentru că, oricât de mult ne-ar plăcea să credem că suntem fiinţe rationale, defapt suntem fiinţe puternic  emoţionale tânjind după contactul uman. Contact ce presupune  să te uiţi în ochii celuilalt, să citeşti pe faţa lui o aprobare binevoitoare, să te simţi văzut cu adevărat, valorizat ori să oferi şi să primeşti îmbraţişări. Contactul ăsta este esenţial pentru sănătatea noastră psihică aşa cum mâncarea sau exerciţiile fizice sunt necesare pentru sănătatea corpului nostru.

Se pare că ne revenim mult mai uşor după pierderi financiare decât după pierderea unei relaţii importante pentru noi. Numeroase cercetări asupra nivelului de fericire resimţit arată cum conectarea cu un prieten apropiat este un determinant foarte puternic al stării de bine. Pentru a ne păstra echilibrul psihic şi a ne dezvolta rezilienţa emoţională, puterea de a face faţă provocărilor ce inerent apar, existenţa unor relaţii semnificative în viaţa noastră este extrem de importantă.

Cum le putem întreţine şi păstra? Prin felul în care alegem să răspundem celorlalţi, acordându-le prezenţa şi întreaga noastră atenţie. Alegând să fim împreună, faţă în faţă. Alegând să ne vorbim mai degrabă decât să ne trimitem mesaje. Alegându-ne unii pe alţii, pentru că adevărata conectare se găseşte în cele mai vulnerabile momente, când altcineva se uită în ochii tăi, îţi vede durerea şi îţi oferă oglinda pe care o căutăm toţi cu atâta ardoare.

Psihoterapia ca şi cunoaştere de sine – ce defineşte o terapie eficientă ?


12140586_470379923146067_3127758251074089359_n

“Cunoaşterea de sine este pe cât de temută pe atât de necesară”. Carl Gustav Jung

    Psihoterapia este un proces departe de a fi perfect, perfecţiunea nefiind unul dintre dezideratele ei. Este mai degrabă un cumul de experienţe interne şi externe ce conduc spre auto-conştientizare, creştere sau eliberare a unor emoţii extreme, sentimente intense, energii sau credinţe. Este o călătorie în necunoscut. De aceea, chiar şi cea mai bună terapie poate ajunge la un moment dat să se transforme într-o provocare; o provocare pentru relaţia terapeutică, pentru terapeut sau client dar totuşi să rămână în continuare un voiaj pozitiv. Cu toate acestea, există şi situaţii când nu putem ajuta. Oricât de mult ne-am dori acest lucru şi oricât de multe speranţe ne-am pune în clientul care stă în faţa noastră. Petrecem multe ore învăţând cum să stăpânim mai bine tehnicile pe care le avem la îndemână, ore în care lucrăm cu noi înşine pentru a aprofunda cunoaşterea de sine, pentru a putea FI pur si simplu cu cel care vine şi are nevoie de noi. Suntem determinaţi să-l ajutăm să-şi depăşească limitele sau să facă faţă suferinţei ori experienţei de viaţă cu care se confruntă, pentru că ştim cât de bine este şi cum se simte asta. Ştim ce înseamnă să ieşi din întuneric spre lumină şi să te simţi eliberat încet încet de durerea pe care mulţi dintre noi o ducem o viaţă întreagă. Toţi avem în interiorul nostru un copil abandonat şi neiubit sau un adolescent neînţeles, ori o soţie nefericită, o mama singură, un bărbat incapabil să-şi manifeste nevoia de ceilalţi sau singurătatea pe care o trăieşte. Suntem la fel şi trăim aceleaşi emoţii, aceleaşi frici şi aceleaşi iubiri. Si totuşi, câteodată nu putem ajuta. Pentru că suntem limitaţi ca fiinţe umane. Sau poate pentru că nu este atunci momentul potrivit pentru clientul nostru ori, nu suntem noi cel potrivit pentru el.

    Ce deosebeşte o terapie bună de una mai puţin bună? Primul şi cel mai important aspect este relaţia, conectarea umană cea care este baza, fundamentul schimbării, dicolo de tehnici ori strategii. Fără relaţie nu putem vorbi despre terapie. Este baza de siguranţă necesară între doi oameni pentru ca unul dintre ei să se poată deschide celuilalt şi este bilaterală, pentru că şi terapeutul trebuie să îşi aducă sinele lui la această întâlnire. Şi când spunem Sine spunem compasiune, curiozitate, calm, creativitate, încredere, confidenţialitate; toate astea ne ajută să nu patologizăm să nu forţăm lucrurile, să nu deschidem răni ce pot readuce traume la suprafaţă pe care nu suntem încă pregătiţi sau nu ştim cum să le vindecăm.

    Apoi, concentrarea atenţiei pe nevoile clientului şi terapie şi nu pe nevoile personale ca şi terapeut. Orice proces terapeutic este bidirecţional iar terapeuţii sunt şi ei oameni care, la rândul lor pot avea anumite lucruri personale cu care se confruntă, nevoi emoţionale nerezolvate ori sentimente intense (nevoia de a fi apreciat, iubit, văzut, în control, de a părea expert, intoleranţă, lipsă de acceptare, furie reprimată etc) nevoi ce pot interfera cu terapia şi pot chiar răni persoana din tratament. Când aceştia îşi identifică şi vindecă la rândul lor rănile personale nu mai depind de clienţii lor pentru a se simţi bine cu ei înşişi şi atunci procesul terapeutic se axează pe cel care vine să ne solicite serviciile şi ajutorul.

    Psihoterapia este bazată pe convingerea că oricare dintre noi deţine capacitatea de a se vindeca dacă îşi doreşte cu adevărat acest lucru; că avem resursele interioare necesare acestui demers. Ĩntr-o terapie eficientă, terapeutul este capabil să vadă persoana ce se află în spatele rănilor ei, prin urmare aceasta este mult mai probabil să aibă acces la aceste resurse personale. Fiecare dintre noi îşi are propriul terapeut în interior. Trebuie doar să găsim calea spre el. Felul în care colaborăm cu clientul pentru ca acesta să-şi găsească propriul drum este un aspect ce contribuie la eficienţa unei psihoterapii.

De multe ori este necesar să mergem în profunzime cu clientul în cadrul terapiei, să ajungem în locuri din interior unde nu ştim ce vom găsi; călătoria ne poate duce spre colţuri de suflet unde nu am mai fost niciodată şi nu ştim ce ne aşteaptă acolo; pentru că vindecarea necesită, de multe ori mult mai mult decât analize raţionale de suprafaţă a problemelor, necesită explorarea rănilor care alimentează anumite credinţe puternice ori sentimente, multe dintre acestea fiind menţinute în timp datorită tocmai a efortului nostru de a le evita, de a le ascunde sau masca, din dorinţa de a supravieţui şi a putea merge mai departe. Dar ele sunt acolo şi în situaţii similare celor care le-au dat naştere, vor apărea la suprafaţă. O psihoterapie bună ajută în procesarea acestor răni şi nu în ascunderea lor, altfel este doar încă un petec pe care îl punem peste altele asemenea.

    Să te confrunţi cu sursa durerii tale nu este uşor, iluminarea sau cunoaşterea venind, de cele mai multe ori, după cum spunea Jung, nu atât din a vedea partea luminoasă, cât din întunericul pe care îl aduci la suprafaţă, ori, acest procedeu este mult mai dificil şi nu foarte popular. Dar, în cele din urmă efortul şi curajul îţi vor fi răsplătite iar tu vei putea să-ţi continui drumul pe care ai pornit la începutul terapiei, singur de acum, conştient că tot ce ai nevoie se găseşte deja acolo, in interiorul tău. Cred că asta este cea mai profundă şi extraordinară realizare pe care un psihoterapeut o poate avea, să îşi vadă clienţii continuând ceea ce au început împreună.