Starea de bine – ingrediente necesare 2

Ĩncepând sã vorbim despre starea de bine zilele trecute, spuneam cã ea are nevoie de câteva ingrediente pentru a putea creşte şi a se coace frumos în cãldura inimii noastre. Am început cu relaţia cu o altã fiinţã umanã, sã continuãm cu urmãtorul ingredient: acceptarea de sine.
Acceptarea de sine înseamnã îmbrãţişarea tuturor aspectelor noastre, fie ele negative ori pozitive, necondiţionat şi fãrã a le judeca. Ne putem recunoaşte slãbiciunile, defectele, fobiile sau alte lucruri care nu ne plac neapãrat la noi, dar aceastã conştientizare a lor nu interfereazã cu acceptarea propriei persoane în totalitate.
Mã accept pe mine însumi pentru cã sunt în viaţã şi am capacitatea de a mã bucura de existenţa mea. Eu nu sunt comportamentul meu, pe care desigur, îl pot masura şi eventual clasifica, dar nu pot sã fac acelaşi lucru cu ceva atât de complex ca şi Sinele meu. Ĩncerc în permanenţã sã mã dezvolt, sã asimilez noi cunoştiinţe şi deprinderi doar pentru a experimenta cât mai deplin acest dar minunat care este viaţa mea şi nu pentru a-mi demonstra valoarea cuiva. Greşelile pe care le fac nu mã transformã într-un ratat. Pot sã aleg sã mã accept pe mine aşa cum sunt, chiar dacã nu sunt neapãrat dispus sã mã schimb (schimbarea este şi ea o alegere a mea). Nu am nevoie de aprobarea nimãnui pentru a mã accepta pe mine însumi, aceasta putând veni doar de la mine şi de la nimeni altcineva.
Totul pare foarte simplu în teorie, mai greu este cu practica. Suntem maeştrii la auto-criticã. Cineva spunea cã dacã auto-critica ar fi o virtute, majoritatea dintre noi ar deveni sfinţi peste noapte. Auto-critica este vocea din capul nostru care ne spune sã stãm noaptea pânã târziu şi sã muncim cã aşa trebuie, şi este aceeaşi voce care dimineaţa urmãtoare ne apostrofeazã pentru cã suntem obosiţi şi epuizaţi. Chiar dacã multe studii au evidenţiat efectul puternic negativ pe care îl au mesajele de auto-sabotare ce ni le adresãm zilnic, nu prea reuşim sã scãpãm de acest obicei. Se spune cã modalitatea de parenting pe care o adoptãm pentru copilul din noi, este o copie a felului în care pãrinţii noştri ne-au crescut, cã ne place asta cã nu ne place. Multe din etichetele şi judecãţile pe care ni le auto-administrãm îşi au rãdãcinile aici. Pe de altã parte, dacã învãţãm sã ne tratãm cu respect şi chiar cu recunoştinţã, viaţa noastrã se transformã în bine.
Cum putem sa dezvoltãm acceptarea de sine?
Putem începe prin a cultiva compasiunea pentru propria persoanã, iertarea şi renunţarea la sentimentele de vinovãţie. Robert Holden spunea în cartea sa Happiness Now cã fericirea şi acceptarea de sine merg mânã în mânã, cu cât te accepţi mai mult cu atât îţi dai voie mai mult sã fii fericit, sã oferi şi sã primeşti bucurie. Cu alte cuvinte, eşti pe atât de fericit pe cât crezi cã meriţi.
Cultivând compasiunea pentru noi ne permitem sã ne iertãm pentru greşelile pe care le-am fãcut în trecut şi pentru care ne simţim vinovaţi. Dr. Kristin Neff, profesor asociat la Universitatea din Texas, în cercetãrile ei în ce priveşte dezvoltarea umanã, a ajuns la concluzia cã oamenii se feresc de auto-compasiune din teama de a nu trece în indulgenţã faţã de propria persoanã. Ei cred cã auto-critica este cea care îi ţine în prizã, pe linia de plutire. Este un sentiment în mare parte indus de societate, care spune cã doar aşa reuşesti în viaţã, fiind cât mai dur cu tine. Succesul are la bazã iubirea de sine, recunoaşterea şi cultivarea propriilor valori şi încrederea în forţele tale. Dacã îţi spui mereu cã eşti un ratat şi un prost, cã nu ai fost capabil sã-ţi faci un rost în viaţã ca alţii de pe lânga tine, cu ce te ajutã asta? Te motiveazã acest lucru sã încerci sã schimbi ceva sau dimpotrivã, îţi tai singur aripile şi apoi te mai miri cã nu poţi zbura.
Toţi am fost crescuţi, într-o mãsurã mai micã sau mai mare, fiind condiţionaţi de cãtre cei din jur, acceptaţi doar dacã fãceam anumite lucruri sau eram într-un anumit fel şi am învãţat sã simţim nevoia de a demonstra celorlalţi propria valoare. Dar putem schimba condiţionarea asta reevaluându-ne credinţele, biasãrile cognitive şi spunându-ne cã având în vedere circumstanţele, am fãcut tot ce am putut mai bine. Trebuie sã identificãm cât mai acurat ce nu ne place la noi, care sunt sentimentele de vinã sau ruşine şi cu ce sunt ele asociate în mintea noastrã, sã le aducem la luminã şi sa le iertãm, privindu-le din perspectiva compasiunii şi a iubirii.
Sã ne asumãm responsabilitatea pentru faptele noastre, pentru viaţa noastrã şi pentru ce simţim. Pentru cã, aşa cum spunea Buddha,

“şi tu, precum oricine altcineva din acest univers, meriţi iubirea şi afecţiunea ta”.